Una dintre cele mai importante idei în multe forme de psihoterapie, dar mai ales în terapia schemelor este că toți avem moduri diferite de raportare la viața de zi cu zi, și anume, aspecte ale personalității noastre care se declanșează în diferite situații bazate pe experiențele din copilărie.

Aceste moduri/roluri/părți din noi sunt stări emoționale și/sau răspunsuri de apărare care sunt declanșate de situații de viață la care suntem suprasensibili – „butoanele noastre emoționale”. Toate aceste moduri le folosim ca reacție de răspuns la anumite evenimente din viața noastră, însă nu toate sunt de ajutor pe termen lung, deși de cele mai multe ori aceste moduri ”ne salvează” pe moment.

Aceste reacții (moduri) le învățăm din experiențele noastre anterioare datorită anumitor întâmplări dureroase din copilărie sau a altor experiențe neplăcute din trecutul nu foarte îndepărtat. Modurile se manifestă prin emoții supărătoare, răspunsuri de evitare sau comportamente autodistrugătoare care preiau și controlează funcționarea adultului sănătos.

Părțile din noi despre care am vorbit mai sus se activează în prezent sub diverse stări emoționale, iar noi ne putem simți sau comporta, chiar dacă suntem adulți, la fel ca un copil vulnerabil, ca un copil furios, ca un copil impulsiv sau ca un copil fericit.

Copilul vulnerabil

Cea mai importantă componentă în terapia schemelor este modul copilului vulnerabil –  partea care deține toată vulnerabilitatea, anxietatea, nefericirea, singurătatea, sentimentele de respingere sau de abandon, în funcție de experiențele trăite în copilărie. Copilul interior este partea inconștientă a minții noastre care ne influențează felul în care trăim, gândim, suferim, iubim.

De exemplu, dacă părinții tăi te-au criticat cu asprime de-a lungul copilăriei, copilul interior se va simți defectuos și incompetent, ca și cum nimic din ceea ce vei face vreodată nu va fi suficient de bun. Dacă unul dintre părinții tăi a murit sau a părăsit familia când erai mic, copilul interior se va simți abandonat iar, ca adult, va fi hipersensibil la a fi părăsit sau respins de cei pe care îi iubește. Uneori, deși nu există niciun risc de a fi părăsit, copilul vulnerabil se poate comporta ca și cum asta se poate întâmpla în orice moment.

Acest lucru se datorează faptului că copilul interior este locul în care ne păstrăm amintirile despre experiențele, emoțiile și senzațiile intense și semnificative din copilărie.

În terapie, scopul central este de a învăța să ai grijă de această parte din tine și de a-l ajuta pe copilul interior să se simtă protejat, îngrijit, iubit, valorificat. De fapt, încercăm să îndeplinim acele nevoi de bază care nu au fost îndeplinite când erai copil. Astfel, dacă părinții tăi nu au reprezentat figuri de încredere în copilărie, în terapie, vei deveni o persoană suportivă, de încredere pentru tine însuți cu scopul de a-ți conține și îngriji emoțiile sau temerile că, de exemplu, nu ești suficient de bun.

Tipurile de experiențe pe care le poate simți copilul interior vulnerabil

• Abandon sau instabilitate – persoanele cu sentimente puternice de abandon au experimentat la un moment dat în copilăria lor separarea față de o persoană importantă/de referință: un părinte a părăsit familia sau a murit sau au fost nevoiți să trăiască într-o succesiune de familii adoptive.
• Izolare socială – originea sentimentului de lipsă a apartenenței este reprezentată de o experiență de excludere în copilărie. De exemplu, excluderea din cercul de prieteni, mutări frecvente, apartenența la o comunitate religioasă neobișnuită, restrictivă sau excluderea timpurie din familie sau din grupul de frați.
• Neîncredere și abuz – persoanele care suferă de sentimente severe de neîncredere și abuz sunt mereu în gardă, având teama constantă că vor fi răniți, umiliți, mințiți de ceilalți.
• Deficiență și rușine – persoanele cu sentimente de rușine și inferioritate au fost adesea victimele comentariilor devalorizante sau ale tratamentelor umilitoare în copilărie, având concepția că nu merită dragostea, atenția și respectul celorlalți. Spre exemplu, un copil supraponderal criticat în permanență de părinți vizavi de aspectul său sau un copil care purta ochelari iar copiii au râs de el.
• Deprivare emoțională – oamenii care suferă de deprivare emoțională simt că în copilăria lor nu au fost cu adevărat îngrijiți și iubiți; le-a lipsit siguranța, apropierea și atașamentul. Ca adulți, ei nu raportează neapărat o suferință emoțională constantă, dar simt, totuși că nu contează cu adevărat pentru alți oameni.
• Dependență sau incompetență – persoanele cu sentimente de dependență nu au fost stimulați să facă propriile alegeri în copilărie. Astfel, în viața adultă, încă oferă părinților sau partenerului de viață responsabilitățile vieții lor, luarea de decizii și stabilirea scopurilor.

 Intră în contact cu copilul tău interior!

Citind rândurile de mai sus, s-ar putea să îți fi făcut deja o idee despre cum se poate simți copilul interior vulnerabil. Următoarele afirmații te pot ajuta să îți dai seama dacă se aplică și în cazul tău. Dacă rezonezi cu cel puțin una dintre afirmațiile de mai jos, acesta ar putea fi primul indiciu al unui copil interior vulnerabil. Dacă nu rezonezi cu aceste afirmații, probabil cunoști aceste sentimente, dar ele nu îți provoacă o suferință semnificativă.

• „Adesea mă simt complet singur.”
• „Mă simt slab și neajutorat.”
• „Am senzația că nimeni nu mă iubește.”
• „Nu sunt îndeajuns pentru ceilalți.”
• „Îmi este teamă, sunt vulnerabil.”

Dacă te simți mai mereu trist, abandonat sau anxios fără un motiv anume, este probabil din cauza existenței unei legături strânse între copilul vulnerabil – experiențele traumatizante din copilărie și experiențele din prezent.

Blanket hug – eliberarea copilului interior vulnerabil

Desigur, poți începe acest proces de vindecare chiar acum. A învăța să fii mai bun și mai plin de compasiune cu tine însuți este începutul de care ai nevoie. Acest lucru creează spațiul ideal pentru a vindeca amintirile dureroase din trecut, pentru a învăța să tolerezi emoțiile intense și pentru a experimenta sentimente de siguranță și confort cu tine însuți, aici și acum.

Ai nevoie de o pătură pe care să o pui pe umeri. Imaginează-ți că adultul care ești în prezent îl îmbrățișează pe copilul din trecut. Spune-ți câteva afirmații pe care copilul interior vulnerabil are nevoie să le audă:

• „Sunt aici pentru tine!”
• „Te țin în siguranță!”
• „Te protejez!”
• „Te iubesc!”
• „Te valorific!”
• „Nu te voi părăsi niciodată!”

Stai în acest loc până când copilul interior este calm, conectat cu tine însuți.

De ce este necesar să vindecăm copilul interior?

Atunci când începem să ne conectăm cu copilul interior, beneficiul cel mai mare este descoperirea rădăcinilor unor frici, emoții negative intense și vulnerabilități pe care le  vom transforma în încredere, iubire de sine, pace, relaxare. Astfel, adultul care ești în prezent poate depăși situațiile dificile ale vieții prin conectarea și construirea unei relații de siguranță cu copilul interior.

Copilul meu interior este acum fericit!

Următorul pas este să identifici și apoi să începi activitățile care îți aduc bucurie. Ca în toate lucrurile din viață, este important să păstrăm un echilibru potrivit. Evident, nu putem să țintim la a trăi precum un copil tot timpul, dar putem fi spontani și ludici printre responsabilitățile și îndatoririle de adult. Suntem mai mulțumiți de viața noastră atunci când găsim echilibrul între activitățile necesare și nevoile personale.

Pentru a-ți găsi și fructifica latura copilăroasă dansează în ploaie, mănâncă crema de ciocolată direct din borcan, joacă-te cu puii de animale, cântă și dansează fără control, mergi într-un parc cu leagăne și tobogane sau fă ceea ce îți plăcea să faci în copilărie.

Vei simți bucuria și relaxarea care vine dintr-o relație frumoasă și sigură între tine, cel de azi, și copilul care ai fost ieri.