Procrastinarea. Ce ne determină sa amânăm anumite sarcini?

Ce este procrastinarea?

Ai de făcut un proiect pe care îl amâni de două săptămâni și resimți emoții negative de fiecare dată când te gândești la acest lucru. Dai vina fie pe lipsa de motivație, fie pe lipsa condițiilor necesare începerii sarcinilor, fie pe anxietatea de performanță. Însă, care poate fi rezolvarea acestor comportamente de amânare?

Majoritatea oamenilor, la un moment dat sau altul, au evitat îndeplinirea unei sarcini, chiar dacă s-au simțit incomod să facă acest lucru. Acest concept este cunoscut sub denumirea de procrastinare, care reprezintă actul de evitare al acțiunilor cu prioritate înaltă și realizarea altor activități total irelevante, dar din care se obține o satisfacție temporară. Astfel, amânarea sarcinilor importante pentru mai târziu și întârzierea intenționată începerii lor duc, în cele din urmă, la rezultate negative. Această amânare a sarcinilor importante are ca rezultat sentimente de vinovăție care provoacă pierderea motivației și a productivității personale.

De ce procrastinăm?

Motivul pentru care procrastinăm este destul de simplu, această acțiune ne oferă o recompensă instantanee sub forma unei eliberări imediate de stres. Cu alte cuvinte, dacă nu începi o sarcină despre care știi că va fi stresantă, simți un sentiment de ușurare care, deși temporar, este totuși foarte real și satisfăcător. Procrastinarea acționează ca o recompensă pentru că te îndepărtează de ceva care este considerat neplăcut sau amenințător, însă se încheie cu emoții negative disfuncționale precum stări anxioase sau depresive, scăderea stimei de sine, anxietate de performanță.

Adesea, avem o serie de raționalizări mentale pentru a ne justifica comportamentul. Potrivit cercetătorilor, există 15 motive cheie pentru care procrastinăm:

Nicio cauză nu poate fi exclusiv atribuită procrastinării, ci există o serie de factori, care combinați, duc la evitarea sarcinilor. Cele mai importante cauze psihologice ale procrastinării sunt:

  1. Lipsa încrederii în sine și autoeficacitatea scăzută – procrastinarea are ca sursă frica de eșec. Atât autoeficacitatea scăzută, cât și stima de sine scăzută sunt asociate cu procrastinarea prin îndoieli iraționale în capacitatea de a realiza o sarcină cu succes și credința că orice eșec de a performa la standarde înalte sugerează incompetență.
  2. Aversiunea față de sarcină – evitarea disconfortului include amânarea unei sarcini deoarece este asociată cu sentimente negative inconfortabile și anxioase. Scopul procrastinării este de evita emoțiile neplăcute în sarcină.
  3. Perfecționismul – perfecționismul este nerealist și se leagă de anxietatea de performanță. Astfel, sarcinile sunt evitate cu gândul că dacă o sarcină nu poate fi făcută perfect, mai bine să fie amânată până se găsesc condițiile de lucru ideale.

Din care tip de procrastinator faci parte?

Consecințele procrastinării

Procrastinarea este legată de niveluri ridicate de stres și de bunăstare scăzută. Mai exact, anxietatea și depresia sunt corelate pozitiv cu comportamentele de procrastinare. De asemenea, procrastinarea este legată de afectele negative și tulburările de somn. Alte efecte adverse includ stresul crescut, performanța mai scăzută a sarcinii, stare de bine redusă, regretul, suferința, vinovăția și riscul de boli psihice și fizice.

Cum combatem procrastinarea?

Nu este imposibil să depășești procrastinarea, dar este nevoie de un efort considerabil. Schimbarea unui comportament cu care te-ai obișnuit consumă multă energie psihică, însă angajarea într-un plan foarte structurat de terapie cognitiv-comportamentală este o abordare care a funcționat pentru mulți. Când oamenii procrastinează, beneficiază de evitarea unor sarcini neplăcute, însă, în viitor vor resimți stres și emoții negative.

Uite câteva sugestii validate științific care te vor ajuta să îți reglezi comportamentele de procrastinare:

Regula celor 5 minute

Când creierul este copleșit de gânduri neplăcute legate de o sarcină, acest lucru duce la anxietate și procrastinare. Tehnica pe care ți-o propun impune să te angajezi în sarcină timp de cinci minute, cu precizarea că poți renunța după acest timp dacă sarcina rămâne copleșitoare și este, în continuare, considerată neplăcută. Deoarece inițierea sarcinii reprezintă adesea obstacolul principal al îndeplinirii unei sarcini, această metodă te ajută să depășești procrastinarea.

 Concluzie

Este important să realizezi că procrastinarea nu înseamnă că ai eșuat în îndeplinirea sarcinilor tale, ci, este în schimb, o tendință foarte umană de a evita sentimentele și emoțiile neplăcute. Dar dacă ai comportamente frecvente de procrastinare, probabil că ești prins într-un cerc vicios. Amâni o activitate pentru a evita stresul, dar vei experimenta și mai mult stres atunci când te confrunți cu problema în ultimul moment. Dacă privim dintr-o perspectivă obiectivă acest proces de procrastinare, îi aflăm cauzele și modul de manifestare va fi mult mai ușor să accesăm abilitățile noastre pentru a-l combate. Astfel, prin modificarea comportamentelor și prin deprinderea unor noi informații și tehnici poți ajunge să fii mulțumit și împăcat cu modul în care îți desfășori activitatea, fără amânare și stres.

Sindromul Impostorului sau teama de incompetență

Ce este sindromul impostorului?

Te-ai gândit vreodată că tot succesul tău de până acum se datorează întâmplării sau că este doar o coincidență faptul că ai ajuns până în acest punct al carierei tale? Te simți diferit față de cum te percep ceilalți și crezi că nu deții competența necesară să te afli în acest loc în viața ta profesională? Ei bine, cel mai probabil, sindromul impostorului te afectează și pe tine.

Sindromul impostorului implică sentimente de îndoială și incompetență personală care persistă în ciuda educației, experienței și realizărilor pe care le-ai obținut până acum. Pentru a contracara aceste sentimente, s-ar putea să ajungi să muncești mai mult și să îți ții munca și eforturile la standarde din ce în ce mai înalte. Această afecțiune este foarte frecventă la majoritatea oamenilor, mai ales atunci când se confruntă cu situații sau contexte noi și provocatoare. Sindromul impostorului reprezintă teama de a fi un escroc al propriilor eforturi profesionale și implică sentimente nefondate de îndoială și incompetență: „Ce fac eu aici?”, „Nu aparțin acestui loc.”, „Nu sunt o persoană competentă și, mai devreme sau mai târziu, toată lumea își va da seama.”.

Oamenii cu tendințe spre perfecționism, stimă de sine scăzută și comparații față de ceilalți suferă adesea de sindromul impostorului, deoarece au nevoia constantă de a se dovedi pe sine și nu pot niciodată să atingă perfecțiunea. Însă, „a fi perfect” se exclude reciproc cu „a fi uman”. Sindromul impostorului poate provoca stres semnificativ și poate duce la epuizare (burnout), poate inhiba realizarea obiectivelor prin amânarea sau evitarea lor și poate împiedica împlinirea profesională.

Cum se manifestă sindromul impostorului?

Cum știu dacă am sindromul impostorului?

Daca simți adesea că ești un impostor al propriei vieți, o variantă utilă este să vorbești cu o persoană apropiată sau cu un terapeut. Gândirea negativă, îndoiala față de sine și autosabotarea, care caracterizează sindromul impostorului, pot afecta semnificativ domeniile vieții tale.

Cum mă afectează sindromul impostorului?

Pentru unii oameni, sindromul impostorului poate alimenta motivația, dar acest lucru vine cu prețul trăirii unei stări de anxietate constante. S-ar putea să te pregătești excesiv sau să lucrezi mult mai mult decât este necesar pentru a te asigura că nimeni nu află adevaratele tale competențe. În cele din urmă, anxietatea nu va face decât să se înrăutățească și poate duce la depresie. Problema cu sindromul impostorului este că experiența de a face lucrurile bine nu îți  schimbă convingerile. Gândurile negative sunt constante și problematice: „Nu sunt îndeajuns de bun ca să mă aflu aici.”. Cu cât reușești mai mult, cu atât te simți mai mult ca un impostor în propria viață/profesie – este ca și cum nu ți-ai putea interioriza experiențele de succes.

Cu siguranță, sentimentul de impostor în propria viață te poate determina să muncești mai mult ca să compensezi sentimentele de „nu sunt îndeajuns de bun”, dar, în mod similar, poate împiedica succesul și satisfacția vieții din cauza anxietății, depresiei, sentimentelor de non-apartenență și epuizării.

De ce apare sindromul impostorului?

Astfel, ai interiorizat această atitudine critică față de tine însuți și o proiectezi în viața ta ca adult în mediul academic sau la locul de muncă.

Care sunt tipurile sindromului impostorului?

Cum pot face față sindromului impostorului? – modalități utile pe care le poți practica singur

Succesul nu necesită perfecțiune, pentru că a fi perfect este practic imposibil. Așa că, oferă-ți bunătate și compasiune, în loc de judecată și îndoială și, astfel, vei dobândi o perspectivă realistă și motivantă asupra dezvoltării tale din toate punctele de vedere.

Conectarea la copilul interior

Una dintre cele mai importante idei în multe forme de psihoterapie, dar mai ales în terapia schemelor este că toți avem moduri diferite de raportare la viața de zi cu zi, și anume, aspecte ale personalității noastre care se declanșează în diferite situații bazate pe experiențele din copilărie.

Aceste moduri/roluri/părți din noi sunt stări emoționale și/sau răspunsuri de apărare care sunt declanșate de situații de viață la care suntem suprasensibili – „butoanele noastre emoționale”. Toate aceste moduri le folosim ca reacție de răspuns la anumite evenimente din viața noastră, însă nu toate sunt de ajutor pe termen lung, deși de cele mai multe ori aceste moduri ”ne salvează” pe moment.

Aceste reacții (moduri) le învățăm din experiențele noastre anterioare datorită anumitor întâmplări dureroase din copilărie sau a altor experiențe neplăcute din trecutul nu foarte îndepărtat. Modurile se manifestă prin emoții supărătoare, răspunsuri de evitare sau comportamente autodistrugătoare care preiau și controlează funcționarea adultului sănătos.

Părțile din noi despre care am vorbit mai sus se activează în prezent sub diverse stări emoționale, iar noi ne putem simți sau comporta, chiar dacă suntem adulți, la fel ca un copil vulnerabil, ca un copil furios, ca un copil impulsiv sau ca un copil fericit.

Copilul vulnerabil

Cea mai importantă componentă în terapia schemelor este modul copilului vulnerabil –  partea care deține toată vulnerabilitatea, anxietatea, nefericirea, singurătatea, sentimentele de respingere sau de abandon, în funcție de experiențele trăite în copilărie. Copilul interior este partea inconștientă a minții noastre care ne influențează felul în care trăim, gândim, suferim, iubim.

De exemplu, dacă părinții tăi te-au criticat cu asprime de-a lungul copilăriei, copilul interior se va simți defectuos și incompetent, ca și cum nimic din ceea ce vei face vreodată nu va fi suficient de bun. Dacă unul dintre părinții tăi a murit sau a părăsit familia când erai mic, copilul interior se va simți abandonat iar, ca adult, va fi hipersensibil la a fi părăsit sau respins de cei pe care îi iubește. Uneori, deși nu există niciun risc de a fi părăsit, copilul vulnerabil se poate comporta ca și cum asta se poate întâmpla în orice moment.

Acest lucru se datorează faptului că copilul interior este locul în care ne păstrăm amintirile despre experiențele, emoțiile și senzațiile intense și semnificative din copilărie.

În terapie, scopul central este de a învăța să ai grijă de această parte din tine și de a-l ajuta pe copilul interior să se simtă protejat, îngrijit, iubit, valorificat. De fapt, încercăm să îndeplinim acele nevoi de bază care nu au fost îndeplinite când erai copil. Astfel, dacă părinții tăi nu au reprezentat figuri de încredere în copilărie, în terapie, vei deveni o persoană suportivă, de încredere pentru tine însuți cu scopul de a-ți conține și îngriji emoțiile sau temerile că, de exemplu, nu ești suficient de bun.

Tipurile de experiențe pe care le poate simți copilul interior vulnerabil

 Intră în contact cu copilul tău interior!

Citind rândurile de mai sus, s-ar putea să îți fi făcut deja o idee despre cum se poate simți copilul interior vulnerabil. Următoarele afirmații te pot ajuta să îți dai seama dacă se aplică și în cazul tău. Dacă rezonezi cu cel puțin una dintre afirmațiile de mai jos, acesta ar putea fi primul indiciu al unui copil interior vulnerabil. Dacă nu rezonezi cu aceste afirmații, probabil cunoști aceste sentimente, dar ele nu îți provoacă o suferință semnificativă.

Dacă te simți mai mereu trist, abandonat sau anxios fără un motiv anume, este probabil din cauza existenței unei legături strânse între copilul vulnerabil – experiențele traumatizante din copilărie și experiențele din prezent.

Blanket hug – eliberarea copilului interior vulnerabil

Desigur, poți începe acest proces de vindecare chiar acum. A învăța să fii mai bun și mai plin de compasiune cu tine însuți este începutul de care ai nevoie. Acest lucru creează spațiul ideal pentru a vindeca amintirile dureroase din trecut, pentru a învăța să tolerezi emoțiile intense și pentru a experimenta sentimente de siguranță și confort cu tine însuți, aici și acum.

Ai nevoie de o pătură pe care să o pui pe umeri. Imaginează-ți că adultul care ești în prezent îl îmbrățișează pe copilul din trecut. Spune-ți câteva afirmații pe care copilul interior vulnerabil are nevoie să le audă:

Stai în acest loc până când copilul interior este calm, conectat cu tine însuți.

De ce este necesar să vindecăm copilul interior?

Atunci când începem să ne conectăm cu copilul interior, beneficiul cel mai mare este descoperirea rădăcinilor unor frici, emoții negative intense și vulnerabilități pe care le  vom transforma în încredere, iubire de sine, pace, relaxare. Astfel, adultul care ești în prezent poate depăși situațiile dificile ale vieții prin conectarea și construirea unei relații de siguranță cu copilul interior.

Copilul meu interior este acum fericit!

Următorul pas este să identifici și apoi să începi activitățile care îți aduc bucurie. Ca în toate lucrurile din viață, este important să păstrăm un echilibru potrivit. Evident, nu putem să țintim la a trăi precum un copil tot timpul, dar putem fi spontani și ludici printre responsabilitățile și îndatoririle de adult. Suntem mai mulțumiți de viața noastră atunci când găsim echilibrul între activitățile necesare și nevoile personale.

Pentru a-ți găsi și fructifica latura copilăroasă dansează în ploaie, mănâncă crema de ciocolată direct din borcan, joacă-te cu puii de animale, cântă și dansează fără control, mergi într-un parc cu leagăne și tobogane sau fă ceea ce îți plăcea să faci în copilărie.

Vei simți bucuria și relaxarea care vine dintr-o relație frumoasă și sigură între tine, cel de azi, și copilul care ai fost ieri.

Beneficiile Terapiei de Grup

Una dintre nevoile de bază ale omului este cea de apartenență (conform piramidei lui Maslow). Suntem „animale sociale”, ne dorim să fim acceptați, înțeleși și apreciați de ceilalți.

Pentru început aș vrea să-ți aduci aminte și să retrăiești emoția pe care ai simțit-o în prima zi de școală, când ți-ai întâlnit colegii sau când ai făcut cunoștință cu gașca de prieteni cu care aveai să îți petreci întreaga copilărie. Îți aduci aminte cât de mult conta pentru tine ca ei să te placă, cât de bine te-ai simțit când ai descoperit cât de multe aveți în comun și că ești plăcut? Amintește-ți cum fiecare problemă părea mai mică atunci când știai că ai prieteni de încredere, pe care te poți baza și cum orice activitate părea mai interesantă și distractivă în grup! Cum ar fi dacă ți-aș spune că poți trăi astfel de emoții în contextul terapiei de grup?

Dacă experiența ta nu a fost similară cu ceea ce am descris anterior, atunci aș vrea să te gândești la anturajele din care faci parte cu drag acum (spre exemplu, la familie, colegi de serviciu, club de dans/lectură, etc.) sau la alte grupuri, din prezent sau trecut, în care ai simțit într-adevăr că faci parte. Iar dacă încă nu ai găsit încă niște „ceilalți” pe care să îi numești, de fapt, „noi”, dacă te-ai simțit, mai degrabă, singur, izolat, diferit și neînțeles, ai putea să încerci să participi la un grup terapeutic.

Este important să știi că psihoterapia se poate realiza individual (intervenția se adresează individului), dar poate fi și în grup (intervenția se adresează tot individului, dar care face parte dintr-un grup de terapie) sau de grup (intervenția se adresează întregului grup). Pentru că multe persoane au reticențe în a alege  terapia de grup, deși s-a demonstrat că aceasta este eficientă pentru diverse tulburări (depresie, anxietate, tulburări alimentare, tulburarea obsesiv-compulsivă, alcoolism și alte forme de dependențe, etc.), am ales ca în acest articol să pun în evidență beneficiile acesteia.

Dacă te afli în impas și nu știi dacă terapia de grup ar fi o alegere potrivită pentru tine, articolul acesta e menit să te ajute.

Mituri despre terapia de grup

Printre aspectele la care se poate să te fi gândit și care să te determine să înclini balanța în defavoarea terapiei de grup poate să se numere teama că secretele tale vor fi dezvăluite, dat fiind faptul că le vei împărtăși cu mai mulți necunoscuți. Această temere este comună, multe persoane au aceaste frici la început de terapie, însă trebuie să știi că una dintre regulile principale ale acestor grupuri este confidențialitatea. Astfel, toți vă veți angaja să nu oferiți nume sau detalii despre ceilalți membri ca să nu poată fi identificați.

Se poate să te fi gândit că nu o să primești atenția și grija terapeutului în măsura în care  ai fi primit-o în terapie individuală, însă acest lucru nu se întâmplă dacă terapeutul este unul bine pregătit. În plus, în terapia de grup există și un co-terapeut, care exact cu aceste aspecte se ocupă, astfel încât nevoile tuturor membrilor să fie îndeplinite. Mai mult decât atât, vor exista alți membri care îți vor oferi atenție și de la care vei putea învăța și este important să punctez că în orice grup de terapie numărul maxim de membri va fi cel de 10 persoane, pentru a putea fi gestionat eficient.

Dacă ai îngrijorări legate de emoția de rușine pe care e posibil să o resimți atunci când va trebui să faci auto-dezvăluiri, terapia de grup este o abordare care, mai mult decât toate, îți va oferi sentimentul de universalitate și incluziune, care vor fi abordate mai pe larg ulterior în text.

Beneficiile terapiei de grup

Voi începe prin a face referire la „ingredientul crucial”, esența terapiei de grup, din perspectiva unuia dintre cei mai renumiți psihoterapeuți de grup, Irvin Yalom: ambianța vindecătoare a grupului. „Deși nu apare în literatura de specialitate, unul dintre marile avantaje ale terapiei de grup este acela că nu-i tratează doar pe membrii grupului, ci și pe terapeuți”.

  1. Reducerea sentimentului de izolare. S-ar putea să vii la terapie crezând că ești unic în suferința ta, că doar tu ai anumite gânduri, emoții, fantezii sau probleme. Acest lucru, de cele mai multe ori, duce la lipsa intimității în relații, iar faptul că nu ai oportunitatea să descopri că și ceilalți au experiențe și emoții similare ție sau să te destăinui cuiva, nu îți oferă privilegiul validării consensuale. Terapia de grup are acest mare avantaj, îți oferă șansa de a-i auzi pe ceilalți dezvăluind probleme similare, pe care credeai că numai tu le ai, astfel creând convingerea că toți suntem oameni și că nu ești singur în suferință. Yalom numește acest fenomen: universalitate. Astfel, terapia de grup este benefică în reducerea sentimentului de izolare, de rușine nerealistă, oferind o senzație de ușurare (relief) și șansa conștientizării că și ceilalți împărtășesc probleme comune și că ești înțeles.
  2. Sursele speranței că terapia va funcționa sunt multiple. La fel ca în terapia individuală, terapeutul contribuie la crearea expectanțelor pozitive legate de tratament prin sublinierea reușitelor anterioare și a rezultatelor literaturii de specialitate. Acest lucru are o pondere foarte mare în succesul intervenției. O sursă de speranță, unică terapiei de grup, provine din observarea progresului și tratării celorlalți membri care se confruntă cu aceleași dificultăți ca tine. Adesea, membrii cu cea mai mare vechime în grup povestesc experiența lor, modul în care terapia a funcționat pentru ei, crescând astfel optimismul referitor la tratament al noilor veniți sau al celor sceptici.
  3. Altruismul ca sursă de sens. S-ar putea să vii la terapie demoralizat, crezând că ești o povară pentru cei din jur și că nu ai nimic de oferit celorlalți. Terapia de grup este specială în privința aceasta, fiind singura formă de terapie care oferă clienților șansa de a-i ajuta pe alții, de a jongla între rolul de ajutat și cel care ajută. Tu ai oportunitatea de a oferi și de a primi sfaturi, reasigurări, sprijin, astfel încât să realizezi că ești valoros și util pentru restul. În plus, este în avantajul tău faptul că în cadrul acestui format de terapie are loc împărtășirea de informații, sub formă de sfaturi directe, nu doar psihoeducație. Dacă un membru din grup beneficiază când primește un sfat oferit de alt membru, asta înseamnă că de fapt ambii beneficiază în egală măsură. Primul primește informație utilă, iar al doilea, un sentiment de utilitate și sens.

Un alt beneficiu, aflat în strânsă legătură cu altruismul, este faptul că mutarea focusului de pe propria persoană pe ceilalți membri din grup poate fi privită ca o sursă de sens, dacă, precum Victor Frankl spune, „reușim să transcedem dincolo de propria persoană, să uităm de noi, să fim absorbiți de cineva sau ceva din afara noastră.”

  1. Învățare prin imitare sau modelare. În grup ai șansa să înveți și observându-i pe ceilalți, care au dificultăți similare cu ale tale. S-a dovedit empiric că în abordările de grup CBT membrii identifică erorile cognitive pe care alții le fac mai ușor decât propriile erori cognitive, asta mai ales în cazul depresiei și al fobiei sociale. În plus, grupul poate produce mai multe exemple de legături dintre cogniție și emoții decât este posibil în cadrul ședințelor individuale.
  2. Învățare interpersonală. Terapia de grup se bazează pe interacțiunea aici-și-acum și pe reflectarea asupra acestor tipuri de interacțiuni. Grupul este văzut ca un microcosmos social, în care tiparele interpersonale dăunătoare ale fiecărui membru vor emerge și interacționa. Unul dintre beneficii este acela că grupul va răspunde într-un mod care nu va perpetua disfuncția, ci, din contră, în așa fel încât să conștientizezi problema și să devii mai flexibil.

În plus, conflictele și tiparele de comportament dezadapatative sunt trăite în timp real în cadrul sesiunilor de terapie, nu expuse retrospectiv. Asta permite o evaluare mai obiectivă și o intervenție țintită.

  1. Reluarea modelului familal într-o „ambianță vindecătoare”. Terapia de grup se aseamănă cu familia din multe puncte de vedere: există figuri parentale (terapeuții, de obicei), există figuri frățești (ceilalți membri), revelații persoanle, emoții puternice, intimitate, conflicte, competitivitate. Ceea ce este important este faptul că membrii, pe măsură ce se acomodează în grup, vor interacționa similar cu felul în care interacționau cu familia. Astfel, conflictele din copilăria timpurie vor putea fi retrăite, dar corectiv, într-un mediu sigur. Studiile empirice arată că cu cât emoția retrăită este mai intensă cu atât rezultatul va fi mai impresionant.
  2. Dezvoltarea abilităților de socializare și insight. O regulă în terapia de grup încurajează oferirea de feedback, astfel tu vei putea obține informații despre comportamente dezadapatative de care nu erai conștient și care, probabil, ți-au afectat relațiile sociale până acum. Dezvoltarea abilităților sociale se realizează foarte facil prin intermediul jocurilor de rol în cadrul terapiei, urmate de oferirea de feedback. Acest lucru te ajută să realizezi că nu mereu ceea ce tu intenționezi în interacțiunea cu ceilalți și impactul final sunt concordante. În acest mod poți să-ți cunoști punctele forte și limitele sau distorsiunile interpersonale.

De aici reiese un alt beneficiu al terapiei de grup, anume insightul. În sesiunile de grup ai șansa să-ți creezi o impresie mai obiectivă despre cum te percep alții și să îți înțelegi mai bine comportamentul, observându-ți tiparele de comportament în diverse situații interpersonale. În plus, poți înțelege de ce faci acele comportamente și cu cine (de exemplu, ești agresiv cu persoane pe care le percepi mai atractive din punct de vedere fizic).

  1. Sentimentul de coeziune. Coeziunea se traduce prin atracția resimțită de membri unii față de ceilalți și față de grup. Aceasta se caracterizează prin acceptare, sprijin și încredere. Aidoma acceptării necondiționate din terapia individuală, aceasta oferă un mediu sigur în care membrii să poată împărtăși emoțiile, gândurile și experiențele cele mai profunde și personale.
  2. Nu în ultimul rând, această formă de terapie are avantajul că este mai ieftină, iar beneficiul major este acela că necesită mai puțin timp pentru a trata mai mulți clienți.

Concluzia care poate fi trasă pe baza literaturii științifice este aceea că terapia de gup este cel puțin la fel de eficientă ca terapia individuală. Merită să menționez că există totuși anumite probleme clinice care pot fi tratate mai bine în contextul terapiei de grup. Un exemplu este fobia socială, pentru că frica de evaluare și de critică și alte cogniții disfuncționale specifice acestei tulburări pot fi testate pentru validitate eficient în mediul sigur oferit de grup, se pot realiza expuneri la o varietate de stimuli sociali, se pot folosi jocurile de rol, fiind inclus feedbackul de la mai mulți obsevatori.

 Recomandare de lectură

În semn de recunoștință pentru că ai parcurs acest articol până la final îți dăruiesc puțin din ceea ce mie mi-a creat plăcere și m-a ajutat să înțeleg, sugerându-ți o lectură despre terapia de grup, anume „Soluția Schopenhauer” de Irvin Yalom. În acest frumos roman vei fi imersat într-un grup de terapie fictiv, vei avea acces la gândurile membrilor, dar și ale terapeutului, astfel încât să „deguști” această formă de terapie din posturi diferite. Totodată, vei face cunoștintă cu Schopenhauer și vei înțelege cum operele lui pot să vindece. La final, dacă acest articol nu te-a convins că terapia de grup funcționează, sunt sigură ca Yalom îți va stârni cu mai mult tact curiozitatea.

Atacul de panică. Simptome și tratament

Deși am mai discutat despre anxietate în câteva articole anterioare, simt nevoia să abordăm o perspectivă mai profundă a simptomelor și a unor concepte relaționate cu anxietatea, cum ar fi atacul de panică. Anxietatea și atacurile de panică au o sonoritate anume și cumva induc ideea de lipsă de control și capabilitate în a le depăși.
Fiindcă îmi doresc să privim cu claritate aceste subiecte sensibile și să începem să nu ne mai simțim mai prejos de ele, vă invit la o lectură încurajatoare.

„Nu mereu vei putea să controlezi ce se întâmplă în exterior, însă întotdeauna vei putea să controlezi ceea ce este în interiorul tău.”

Atacul de panică se referă la trăirea unui episod intens de frică accentuată care declanșează reacții fizice severe atunci când mintea noastră percepe un pericol iminent care, de fapt, nu există sau nu este de o intensitate atât de crescută. Atacurile de panică pot fi foarte înspăimântătoare încât să simți că nu poți să respiri, că pierzi controlul sau chiar că vei muri.

Unul dintre cele mai grave aspecte ale atacurilor de panică este frica intensă care poate avea mai multe direcții:
• „mi-e frică că o să mor”
• „mi-e frică că voi avea și alte atacuri de panică”
• „mi-e frică că sunt slab/ă și nu pot să mă calmez”
• „mi-e frică de mine și de faptul că nu am control asupra mea”
• „mi-e frică de ceea ce vor spune ceilalți despre mine”
• „mi-e frică să am un atac de panică în public sau în fața persoanelor apropiate”

De cele mai multe ori, frica de a nu avea un alt atac de panică este atât de mare încât ajungem să evităm pe cât posibil situațiile care ne provoacă aceste stări de neliniște și spaimă. Astfel, frica și anxietatea va pune stăpânire pe comportamentele și buna funcționare a noastră. Vom evita să mai facem activitățile obișnuite și ne vom direcționa viața în funcție de aceste temeri.

Frica intensă resimțită în atacurile de panică reprezintă cel mai serios aspect, care susține și direcționează comportamentul în vederea protejării față de situațiile amenințătoare. În atacurile de panică, mintea noastră creează cele mai înspăimântătoare scenarii și chiar dacă această frică este deseori nejustificată, resimțim frica de moarte, frica de pierdere a controlului, frica de atac de cord sau frica de infarct.

O diferență importantă dintre experiențierea anxietății și a unui atac de panică este aceea că atunci când resimțim anxietate, o facem prin raport la un anume aspect sau situație precisă („mi-e frică să vorbesc în fața unui public numeros”), în atacul de panică însă, frica este legată mai mult de situații închipuite și exagerate („mi-e frică că o să mă înec dacă merg la cursurile de înot”).

Cel mai important este să identificăm momentul în care avem un atac de panică și să ne gândim la ce putem face pentru a recâștiga controlul asupra propriei persoane.

Cum îmi dau seama că am un atac de panică? Simptome.
Atacul de panică apare brusc și se termină în aproximativ 20-30 de minute. În tot acest timp, resimțim momente intense de frică și spaimă care par incontrolabile, însă identificând și monitorizând simptomele, putem ajunge mai aproape de sfârșitul episodului.

• teama de moarte
• perceperea unui pericol iminent
• teama de a pierde controlul
• creșterea frecvenței cardiace
• transpiraţie
• tremurat
• insuficiență respiratorie
• senzația de sufocare
• frisoane
• crampe abdominale
• dureri în piept
• durere de cap
• amețeli
• sentimentul de irealitate
• sentimentul de detașare
• senzația de furnicături

Tratamentul atacului de panică 

Chiar dacă ai putea crede că în timp ce ai un atac de panică nu există nimic din ce ai putea face în afară să aștepți să treacă, există câteva tehnici pe care le poți exersa pentru a reduce severitatea simptomelor și pentru a-ți distrage gândurile de la senzația de pericol.

Cum poți șă controlezi atacul de panică? 5 modalități care te pot ajuta

1. Documentează-te! Prin simpla documentare a manifestării atacurilor de panică vei putea să-ți identifici simptomele și să realizezi că nu ești singura persoană care experimentează astfel de episoade. De asemenea, te vei liniști aflând că există numeroase tehnici de tratare și menținere sub control a fricilor prin intermediul specialiștilor. Primul pas l-ai făcut deja citind acest articol.

2. Caută-ți focusul! În momentele în care te simți împietrit și fără nicio putere de a-ți controla propriile reacții, încearcă să-ți comuți atenția spre un obiect din jurul tău. Alege un obiect pe care îl poți vedea clar și exprimă tot ce observi la acesta – de la culoare la dimensiune, utilitatea obiectului, alte obiecte relaționate sau chiar obiecte total opuse lui. Astfel, mintea ta va fi preocupată cu altceva decât cu a-și face griji.

3. Controlează-ți respirația! Tehnicile de respirație sunt o metodă foarte eficientă atunci când simți că nu mai ai aer sau că te sufoci. Gândește-te la faptul că lipsa aerului este doar un simptom al atacului de panică și în realitate nu este așa. Începe încet să inspiri aer adânc, așteaptă două secunde și expiră patru secunde. Repetă această tehnică până când respirația devine constantă și controlată.

4. Încearcă tehnicile de relaxare! Atunci când practici în mod regulat activități de mindfullness și relaxare musculară intensifici calmarea organismului și îi induci o stare total opusă față de răspunsul la anxietate, adică stresul. Încearcă o tehnică simplă, dar eficientă: strânge pumnul și ține-l așa timp de 15 secunde, apoi lasă-ți mâna să se relaxeze complet, repetă acest exercițiu cu ambele mâini pe rând cât simți că este nevoie.

5. Comunică-ți gândurile sau scrie-le! Simptomele anxietății pot deveni mult mai grave atunci când te simți singur și izolat. Încearcă să-ți comunici stările, fricile, simptomele și lasă-te cu încredere purtat de discuția cu o altă persoană. Vorbiți și discutați contextul, situația și ceea ce există cu adevărat în realitate.

Dacă ai avut atacuri de panică pe care le-ai depășit cu greu sau pe care simți că nu le poți depăși, te încurajez să soliciți diagnosticul și tratamentul unui specialist. Deși atacurile de panică se pot simți ca o afecțiune jenantă, este important să știi că nu ești singur și că sănătatea ta mintală este cel mai important lucru.