empathitude

together for a better you

Mindfulness pentru minte, trup și suflet. Cum să fii prezent în propria ta viață?

Termenul de „mindfulness” nu este atât de familiar pentru noi, românii, însă este o tehnică foarte cunoscută și utilizată în psihoterapie și nu numai. Și, pentru că este demonstrat faptul că aduce numeroase beneficii stării de bine și echilibrului emoțional, vreau să descriu și sa prezint cele mai importante aspecte ale sale.

Dacă ai avut dificultăți în a-ți gestiona emoțiile, dacă te-ai simțit copleșit/ă, dacă ai fost anxios/anxioasă sau ai simțit nevoia de o pauză, acest articol poate fi ajutorul pe care îl căutai.

 

Ce este Mindfulness?

Mindfulness este o stare de concentrare a atenției în care alegem deliberat să privim cu acceptare și pace evenimentele, persoanele și reacțiile din jurul nostru. Mindfulness înglobează capacitatea noastră mentală complexă într-un proces de observare centrat în momentul prezent, prin care ne recunoaștem emoțiile, ne adaptăm la mediu, ne „adunăm” gândurile, eliberăm anxietatea și negativismul și ne calmăm corpul și mintea.

Așadar, mindfulness este abilitatea umană de bază de a fi pe deplin prezent, conștient de locul în care ne aflăm și de ceea ce facem și de a nu reacționa exagerat sau a fi copleșit de evenimentele din jur.

 

Jon Kabat-Zinn afirmă: „Concentrarea este  piatra de temelie a practicii mindfulness. Starea de mindfulness reflectă capacitatea complexă a minții tale de a fi calmă și stabilă. Fără calmitate, atenția are o perspectivă distorsionata și nu va putea reflecta lucrurile cu exactitate.

 

Ce presupune starea de mindfulness?

ATENȚIE

  • să fii deplin prezent/ă și atent/ă la ce se întâmplă în interiorul și exteriorul tău
  • observarea emoțiilor și reacțiilor tale și ale celorlalți

MOMENTUL PREZENT

  • să te concentrezi pe ceea ce simți aici și acum
  • să lași experiențele trecutului în trecut
  • să elimini predicțiile despre evenimentele posibile ale viitorului

ACCEPTARE

  • să te abții de la a te judeca pe tine sau pe ceilalți
  • recunoașterea și menținerea emoțiilor sub control
  • conectarea cu sine

 

Meditație și Mindfulness

Meditația mindfulness este o tehnică îmbunătățită care combină elemente ale meditației cu elemente ale mindfulness-ului și presupune concentrarea, într-un mod pașnic, asupra acțiunilor, emoțiilor și gândurilor tale pe măsură ce le experimentezi, fără a considera trecutul sau viitorul și fără a aplica evaluări și judecăți.

Oriunde te-ai afla, simte-ți poziția mâinilor sau picioarelor, monitorizează-ți respirația, fii prezent și conștient de gândurile, emoțiile și reacțiile tale, descoperă ce cauți și ce vrei și creează-ți o cale spre sine.

O practică pe care o poți aplica este de a te focusa asupra unui obiect sau unei idei. Vei avea numeroase imagini mentale, dar concentrează-te asupra relaxării și calmării corpului, reglează-ți respirația și găsește-ți echilibrul.

Poate fi locul tău special în care să descoperi controlul, răbdarea și pacea.

Meditația mindfulness are o mulțime de beneficii:

  • îmbunătățește abilitățile de gestionare a anxietății sau depresiei
  • reduce stresul
  • reduce simptomele tulburărilor alimentare sau de somn
  • îmbunătățește interacțiunilor cu ceilalți
  • contribuie la reglarea emoțională și a reacțiilor în situații problematice
  • crește empatia, respectul și reziliența
  • crește starea de bine fizică și psihică
  • crește creativitatea și pozitivitatea
  • crește abilitatea de a identifica și de a întelege propria durere

 

Tehnici și practici ale mindfulness

Starea de mindfulness nu necesită un anumit context, poți aplica câteva din următoarele tehnici atunci când simți că este necesar.

  • Conștientizează-ți respirația, corpul, simțurile, emoțiile și/sau cognițiile în diferite momente ale zilei sau în diferite activități pe care le desfășori
  • Conștientizează-ți mersul, atunci când te plimbi sau conduci
  • Conștientizează ce mănânci, fără a face evaluări, doar observă și fi atent
  • Încearcă ascultarea mindful fără judecată, a sunetelor, vocilor sau zgomotelor din jur
  • Exersează tehnica mindfulness a dragostei și a amabilității, prin care cultivăm bunătatea și iubirea față de sine și față de ceilalți

 

Cum să începi?

  1. Găsește confortul, poți fi așezat sau stând în picioare
  2. Observă și simte poziția picioarelor, astfel încât să te simți bine și relaxat
  3. Observă și simte poziția mâinilor, să fie cât mai ușoară
  4. Atenuează-ți privirea, încercând să nu focusezi neapărat elementele din exterior
  5. Concentrează-te asupra respirației, găsind un ritm potrivit, cu care să te simți confortabil
  6. Fii atent atunci când nu mai ești concentrat asupra respirației și redresează-ți focusul
  7. Nu bloca călătoriile minții, este normal ca gândurile să hoinărească, tu observă-le și întoarce-te la menținerea respirației
  8. Când simți că ai terminat, revino ușor la starea de dinainte

Ce e bine de știut despre mindfulness?

  • Mindfulness nu este o tehnică nouă sau exotică, ci este una dintre cele mai naturale și comune forme de relaxare și cunoaștere.
  • Oricine poate să practice mindfulness – pentru că sunt cultivate calități umane universale și nu necesită ca cineva să-și schimbe convingerile. Toată lumea poate practica tehnici utile și ușor de învățat.
  • Mindfulness este un mod de viață – este mai mult decât o simplă practică; aceasta aduce conștientizare și grijă în tot ceea ce facem și reduce stresul inutil
  • Mindfulnessul ne ajută să ne adaptăm – pe măsură ce ne ocupăm de complexitatea și incertitudinea din ce în ce mai mare a lumii noastre, atenția ne poate duce la răspunsuri eficiente, rezistente, cu costuri reduse la situațiile problematice.
  • Nu este nevoie să schimbi nimic – mindfulnessul recunoaște și cultivă soluții care se găsesc în noi, nu este necesar să cauți în altă parte.

Mindfulness are multe beneficii demonstrate empiric, pentru sănătatea fizică și bunăstarea mentală, pentru gestionarea simptomelor emoționale, ale stresului și anxietății. Unul dintre cele mai importante beneficii este faptul că ne oferă posibilitatea de a face alegeri mai conștiente și asumate, în locul unor reacții automate și neconștientizate și ne oferă libertatea de a aplica aceste practici în aproape orice loc sau context. Și tu poți să trăiești mai mult în prezent!

 

 

Alte articole interesante:

Procrastinarea. Ce ne determină sa amânăm anumite sarcini?

Procrastinarea acționează ca o recompensă pentru că te îndepărtează de ceva care este considerat neplăcut sau amenințător, însă se încheie cu emoții negative disfuncționale precum stări anxioase sau depresive, scăderea stimei de sine, anxietate de performanță.

Citește articolul
Sindromul Impostorului sau teama de incompetență

Cu siguranță, sentimentul de impostor în propria viață te poate determina să muncești mai mult ca să compensezi sentimentele de „nu sunt îndeajuns de bun”, dar, în mod similar, poate împiedica succesul și satisfacția vieții din cauza anxietății, depresiei, sentimentelor de non-apartenență și epuizării.

Citește articolul
Conectarea la copilul interior

Atunci când începem să ne conectăm cu copilul interior, beneficiul cel mai mare este descoperirea rădăcinilor unor frici, emoții negative intense și vulnerabilități pe care le  vom transforma apoi în încredere, iubire de sine, pace, relaxare.

Citește articolul
Copyright @2019 - 2022 Cabinet individual de Psihologie Andreea Bob
Afacre partenera Antreprenoare.ro